Săptămâna 20-26 ianuarie este prima săptămână epidemică din acest sezon, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). În România, însă, nu sunt întrunite, în acest moment, condițiile pentru declararea unei epidemii de gripă.
Printr-un simplu test de screening, care presupune recoltarea de secreții nazale sau faringiene, care este rapid și nedureros, persoanele care locuiesc în Sectorul 1 al Capitalei pot afla gratuit dacă au contactat virusul gripal.
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei, în România, a ajuns la opt, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Pacientul din Bacău transferat ieri la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală nu este infectat cu coronavirus .
Rezultatele unui trial clinic de fază 2 au fost publicate luna aceasta, demonstrând eficacitatea impresionantă a unei forme cu administrare orală a vaccinului gripal.
Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că au fost raportate 939 de cazuri de gripă sezonieră, în special la copii.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a solicitat specialiștilor în sănătate publică un plan de acțiune suplimentar pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor prin gripă.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate scăzută, cu răspândire locală în județele Argeș, Brașov, Cluj și în București.
Potrivit celor mai recente date globale referitoare la virusul gripal, publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în mare parte a Americii de Nord, Europa și Asia centrală a crescut numărul cazurilor de gripă.
Mai multe focare de gripă aviară au fost descoperite recent în cadrul unor ferme de curcani din estul Poloniei, potrivit Reuters.
Până la data de 5 ianuarie, un număr de 1.400.723 persoane, din grupele la risc, au fost vaccinate antigripal cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
O fetiță în vârstă de un an și jumătate din Buzău a fost transferată, marți dimineața, la Spitalul „Matei Balș” din București, după ce a fost diagnosticată cu gripă, în urma unui test rapid.
Centrul European de Control al Bolilor atrage atenția asupra celor mai expuse sectoare la infecția gripală, printre care și unitățile sanitare.
Chiar și atunci când nu sunt prezente simptome, pacienții cu artrită reumatoidă au nevoie de un bun control asupra acestei patologii, iar un rol important în acest sens îl au farmaciștii.
Experții de peste hotare spun că intervențiile făcute de farmaciști ar putea să ajute la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare.
Specialiștii în hematologie clinică și de laborator și cei în medicina transfuzională s-au reunit la Sinaia pentru a dezbate probleme de interes, în cadrul celei de-a 26-a Conferinţe Anuale a Societăţii Române de Hematologie (SRH) și a Societăţii Naţionale de Transfuzie Sanguină.
Era despre tatuaje, șlapi și tricou materialul meu? Era despre costume ieftine, pantofi din carton și șosete albe? La prima vedere, da.
Aproape un sfert dintre europeni au fost direct afectaţi de eroarea medicală și de efectele adverse asociate îngrijirilor de sănătate în timpul spitalizării, iar 11% au primit medicaţia greșită.
Tiroglobulina (TG) este o proteină globulară ce se găseşte exclusiv la nivelul tiroidei. Rolul acesteia este de a capta şi a concentra tiroxina în vederea retransmiterii acesteia în circulaţie la stimularea hipofizară prin TSH.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe